La un mormant inflorat albastru

De cateva zile am inceput la clasa sa invatam despre Eminescu si poeziile sale marete.Degeaba se chinuie diriginta,multi nu pricep pur si simplu geniul,totul li se pare amuzant.N-am de gand sa-i judec,fiecare cu parerea lui.Personal,pentru mine Eminescu reprezinta un geniu neinteles la vremea sa,un om care in ciuda tuturor a dorit sa fie iubit...si atat.A dispretuit profund societatea si idealurile umane ale vremii,din acest motiv si-a revarsat amarul in poezie.A scris fara incetare zeci de poezii,a citit sute,daca nu mii de carti,s-a inchis intr-o lume unde nimeni nu a putut patrunde,dar a fost doborat precum eroii din operele sale.Cu lacrimi in ochii goi ca cel mai adanc hau,s-a prabusit in el insusi fara a avea posibilita de intoarcere.Am fost mirat prima oara cand am auzit o frantura din ceea ce a creat.M-am intrebat "ce e asta ?" intr-un mod insensibil,afland mai apoi ca nu este o poezie,ci inceputul unui drum.Am ridicat din umeri si am zis oarecum,dar eram mic ce sa fac,nu stiam ce sau cum.
Cu timpul am ajuns sa citesc poeziile sale din placere si chiar si nevoie,dar intotdeauna le-am citit cu drag.Auzeam pe multi numindu-l "expirat","ratat" si alte epitete,dar nu le-am luat in seama.Ce poti sa-i dovedesti unui om cu teasta plina de porcarii indesate de altii ?
Au fost multi cu o dragoste si mai mare decat a mea fata de el,si inca sunt,dar cel putin sunt fericit ca a trait si ca am avut ocazia sa-i citesc poeziile.Nu mi-am aratat iubirea fata de el prea des,poate chiar deloc,dar de ce trebuie sa o manifest sa o vada altii ? Faptul ca am luat parte la poeziile sale cu inima si gandul a fost de ajuns pentru mine.