Cand Wilson delira....

Revine mereu, de parca e desprinsa din iarna ce trece. Primavaratica sparge-n sloiuri de gheata. Spun mai tot timpul, deoarece uneori nu-i aud bataia ca de ceasornic, alteori….?!? Chiar asa…alteori. De parca as fi in stare sa pun piedici anotimpurilor ce vin si s-au dus dus.

Eterna trecere a timpului care ma apropie de un nou inceput sau dimpotriva, ma indeparteaza depinzand doar de deplinatatea trairilor ori a starii spirituale in care ma aflu, motivandu-mi sau nu trairile.

Secunda, minut, ora, zi. Enumeratie de multipli ai timpului petrecut sau trecut. Diplomatic numit prezent. Dar ce este prezentul, daca nu un trecut actual ? Astfel numesc diplomatia: arta de a face totul posibil. Timpul fiind acela ce transforma pana si imposibilul in posibil, deci timpul este cel mai mare diplomat, unul din acei mari ce depasesc fara a egala.

- A mai trecut o ora.

- A trecut, cum de altfel au mai trecut multe alte…ore.

- De unde stiu?

- Ceasul imi arata, dar ce stie ceasul despre trecerea timpului… El doar masoara cu o masura gasita de om. Masuri care sa dea proportie faptelor, cuvintelor…Pesemne pot spune ca a mai trecut o masura de om masurata.A trecut inca un ceas.

Doar ca la fel, pot scrie ca a mai trecut o vorba, o fapta, un gand. A mai trecut un… a mai trecut o… Eterna trecere. In care uneori, cuvintele sunt mai presus de persoana care le spune. Nemaicontand individul, ci doar ceea ce transmite, (iar de ideea exprimata poate sa intareasca sau sa distruga in interioriorul meu, daca se aseamana cu crezul despre mine si ma inconjoara, daca poate face sa gasesc in spusele lui un drum pe care-mi doresc sa-l urmez) ci doar masura cu care masoara.

Daca cuvintele spuse de un oarecine intaresc, unesc, aducand in locul razboiului pace, in loc de tulburare liniste si iubire, chiar ca nu mai conteaza fizicul discipolului atat timp cat maestrul creeaza unealta. Si chiar ca nu mai conteaza forma uneltei, estetica ei, atat timp cat este folositoare, devenind indispensabila. Astfel, etalonul a devenit „unealta discipol” a carui forma o accepti ca pe o necesitate, nemaicontand frumusetea ei.

La fel si ziua sau zilele, pot fi frumoase sau urate, pot da o viata traita frumos. Astfel pot scrie:

- A mai trecut o zi.

- A trecut oare la fel cum au trecut toate care le-am trait pana acum?

- Nu, nu cred.

- De unde stiu? Cum pot sa-mi dau seama?

- Simt ca am devenit mai intelept, imi permit sa spun asta simtind ca am devenit mai batran. Cu toate ca intelepciunea nu este neaparat o virtute a batranetii. Aici chiar si aici totul are o masura.

- In ce masura voi fi masurat si cantarit? Care va fi etalonul? La care din timpi sau timpuri voi fi analizat?

Sper doar ca nu la etalonul uman se va face aceasta lamurire. Atunci nu voi mai fi in stare decat sa fac lipitur. Vai, cum ar arata gandul rupt, lipit cu banda adeziva…chiar incolor sa zic asa. Colaj de ganduri „kiciute”! Rupturi suprapuse de ici, de colo, din viata. Conflictuala incercare de a sari peste etape. Este, daca vreti, conflictul etern intre noua si vechea generatie. Adica incercarea de depasire fara start doar cu o linie de finis. Linie demarcata de fiecare generatie in parte, impinsa de fiecare tot mai departe. Saltul peste etapa. Egalarea nemaiavand sens.

Iar totul revine in forma de gand desprins in primavara!