luni, 23 martie 2009

Fara perdea



De cand ma stiu am fost fascinat de perdele. Inca de cand eram mic copil, in casa bunicii, tot timpul meu s-a consumat in jurul acestui obiect mistic, care m-a ademenit cu faldurile sale, dar si mai mult cu miscarea imperceptibila cauzata de cine stie ce vanturi, sau poate reactii in lant pornite de vreo aripa mult prea subtire de fluture. Stiam inca de pe atunci ca in spatele acestora, al perdelelor, se adapostesc mai multe mistere decat ar putea spectrul gandirii mele sa inglobeze vreodata...
Mi-a trecut prin cap ca in spatele valului, se afla fiinte jucause (de unde si miscarea perpetua a materialului), sau dimpotriva, malitioase,demonice. Ma gandeam ca aceste fantasmagorii incearca sa nu-si faca simtita prezenta, dar fiind in lumea umana, au preluat ceva din imperfectiunea acesteia, nereusind sa pastreze nemiscarea de piatra, miscandu-se uneori. Ochii mei au probabil o minte proprie, deoarece, fara ca macar sa ma gandesc la aceste lucruri, se fixau independent pe perdeaua spanzurata, ghicind doar miscarea de adineauri.
Am inteles ca intrega esenta a mea se ascunde dupa o perdea. Nu numai a mea...a tuturor. O perdea concentreaza cu o enorma densitate, intreaga noastra existenta. Nu, nu o bucata de panza atarnanda....ci o perdea. Si atunci mi-am dat seama ca si ele sunt impartite pe categorii. De fapt nu „am inteles” ci doar am banuit...
Oare dupa o perdea purpurie se ascund toate tristetile noastre? Daca am avea pentru o clipa curajul sa dam la o parte aceasta perdea, am gasi dincolo toate apusurile insangerate de vara tarzie? Am fi izbiti violent de raze pasnice de soare apus? Am vedea fantomele ce ne bantuiau alta data, rastignite acum de cate un fir de ata din perdea? Ne-am vedea copilaria trecuta, copilaria cu gust inefabil de inocenta, copilaria cu caise furate, sanii zburand pe zapada, frunzis hohotind de ras gadilat de Zefir. Ne-am vedea pe noi, noi cei apusi deja, noi cei sanatosi, aflati intr-o lume mirosind a altceva decat noxe...ne-am vedea legati la ochi de iubiri adolescentine, ne-am vedea toata nostalgia adunata-ntr-un tablou mangaiat de o pensula inmuita in violet? Dureros de violet...
O perdea alba, acopera sub puritatea ei de giulgiu, toata moartea din viata noastra. Orbitor stralucesc oase inalbite si slefuite de timp, oase ingropate de mult, oase ce nu vor mai sustine nici un corp decat, poate, corpul mamei Gheea. Campuri de cruci, marcand locul unui sicriu, al unui intuneric etern,al unui ciclu al materiei in natura, cu copaci in ale caror vine curge esenta de om mort si descompus. Nici un vant nu misca acest gen de perdele. Poate doar o adiere inghetata de cavou.
Albastrul unei perdele mascheaza ingenios o mare de bucurii imbratisate de aripi celeste. Fiecare moment cand zambeai se afla acolo. Primul zambet al lui Dumnezeu, atunci cand setea de credinta iti putea fi usor astamparata, primele zambete ale noilor colegi de la scoala, primul zambete ale unei fete exagerat de docil si linistitor...primele iesiri din letargie, cu fluxuri de adrenalina in fata primei tigari, furata din cine stie ce pachet de pe o masa, scanteierile in lumina solara ale bicicletei nou-noute asteptand sa fie incalecata, acordurile muzicii care a tacut demult. bucuria de a-ti stii existenta confirmata...Ce-mi confirma azi ca exist? O crima, poate, prin moartea cuiva, existenta fiind confirmata. Respectivul nu mai exista tocmai pentru ca tu existi.Dar, o mana manjita de sange poate pata azurul perdelei...
Gama larga de culori se combina, de multe ori, estompand granita si asa fina dintre perdele. De fapt cred ca toate reprezinta un macrosistem de sentimente, interdependente si interconectate. Sau, cum as fi zis altadata, „interconectate intre ele”. Toti cred ca o perdea ascunde ceva. De fapt, tot ce face ea e sa adaposteasca. Adaposteste sentimente si senzatii care altfel ar fi uitate. Acolo se afla identitatea noastra, dupa cateva perdele...Una singura chiar ascunde ceva...este cea translucida cu miscari care dau fiori, trezesc frici. Este fioroasa...ea adaposteste viitorul, viitor pe care nu il stim, defapt nu ne este permis sa il stim, restrictia fiind data de cine stie care zeu.
Iar prezentul? Prezentul se ascunde dupa perdeaua in care ne infasuram noi zi de zi...

duminică, 22 martie 2009

Spade


Prin fata zidului fandau spadasini. Un trecator s-a oprit, poate ca am fost eu. A ridicat din umeri si s-a asezat cu spatele la zid. Poate ca erai tu. Cineva a cerut o pauza. Spadasinii s-au oprit. Si-au scos batistele cu monograma, sabiile le-au infipt in teci. Stateau pe bordura. Discutau despe mine, sau despre tine. Eu sau tu cu spatele la zid. In tacere. Totul se intampla in tacere. Intocmai ca atunci cand cosmarurile vor sa evadeze din cutia craniana. Se lovesc spasmodic de peretii de os. Plang ca un copil fara parinti. Dumnezeu nu e surd. Aude tot. Tot, nu-i scapa nici un cosmar din cutia craniana. El sta de cealalta parte a zidului. Urmeaza clipe de liniste. Doar spadasinii isi sterg fruntile obosite. Oare cate cosmaruri vor reusi sa strapunga oasele craniene? Eu sau tu stam cu spatele la zid pana la sfarsit. Nu inteleg de ce spadasinii s-au oprit. Nu inteleg de ce Dumnezeu nu apare din spatele zidului cu un steag mare in maini. Nu cred ca isi doreste sa se predea. Spadasinii sunt obositi. Eu, sau tu, suntem veseli. E momentul sa radem. Isterici. Cine e acel cineva? Si de ce nu se strapung cu sabiile? Iluzia mortii. Spadasinii se ridica. Fandeaza. Cosmarurile sunt la locul lor. In cutia craniana. Eu o sa inchid ochii. Tu trebuie sa fii adormit deja. Daca intind mana te pot atinge. Inca astept acel Dumnezeu din spatele zidului fluturand steagul alb. Unde es,ti? Apoi muzica coboara din cer ca un vant ce rupe frunzele crengile copacilor din spatele zidului. Dumnezeu nu mai e in spatele zidului, doar crengi rupte de muzica. Dumnezeu s-a aruncat acum la cer. Spadasinii fandeaza in continuare. Eu am ramas cu spatele la zid. Tu esti in spatele zidului. Aduni crengile rupte. Peste cateva momente vei iesi fluturand steagul alb. Atunci totul se va sfarsi.

Tacerea nu o pot suporta decat singuraticii. Tacerea e pentru cei care privesc trecatori ascunsi in spatele ferestrelor. Un pahar s-a spart. Urmeaza o clipa de liniste. Apoi tacerea e rupta precum o bucata de carpa ponosita, in zeci de fasii. Tipete, spadasini morti pe caldaram. Vax, e o lume minunata.

sâmbătă, 14 martie 2009

Meeemories


Asta seara am rasfoit putin impreuna cu Narci,sertarul cu amintiri,cu poze.Mi-am amintit cand le-am facut si ce faceam atunci si am promis sa nu ne mai fie rusine unu de altu indiferent.Eu sunt mai rusinos deoarece inainte sa o cunosc,eram un fel de prieten cu niste indivizi care radeau daca era de ras,nu aveau mila fata de esec sau pasi gresiti si asteptau sa vada o miscare gresita sa rada cu gura pana la urechi.In orice caz eu o sa ma tin de promisiune.
In rest...azi am dorit sa ne uitam la un film de Chantal Akerman - Je,tu,il,elle - care s-a dovedit a fi un film scurt si plictisitor cu o poveste care ar fi trebuit desfasurata putin.Nu exista actiune,punct culminant,doar o desfasurare lenesa care ar interesa numai pe adevaratii cinefili probabil.Ne-am uitat putin si la Milk,filmul lui Gus Van Sant,despre lupta pentru supravietuire a gay-lor.Acesta a avut o actiune frumusica dar unele aspecte au lasat de dorit.
Mi-a adus individul acela in sfarsit placa grafica...un Ati Radeon 9250,o placa batranica in comparatie cu ce e acum dar care reuseste sa ajunga la jumatatea asteptarilor mele.Defuncta MX 440 e inca aici...zace saraca in paradisul placilor grafice unde renderizarea apei si a vegetatiei este deschisa oricarei placi,indiferent cat de veche este...
Mi se pare mie probabil dar weekendul asta trece greu...ceea ce e bine :)...mi-as dori ca fiecare weekend sa fie asa.Azi am ras,am criticat,mi-a parut rau si am fost foarte calm ascultand unele lucruri,in mare parte tinand de unii indivizi pe care Narci Ii mai ia la vorba pe mess si in mica parte ceea ce aud pe acasa.O zi de sambata care a semanat prea tare cu o duminica...oare de ce?!
Narci si-a sters vampirefreaks-ul...mi-l sterg si eu.Si asa il tineam ca avea ea cont ;)) nu imi pasa de cine stie ce site de genu.Si cu asta sper sa se termina dinastia site-urilor tip "comm and add" ale caror scop cred ca e logic...nu numai prieteni si bla bla bla-urile care vrajesc...

vineri, 13 martie 2009

Neverland




"- Ce faci aici?
- Luminez strada"

"In orasul de piatra, totul era cenusiu: copacii, casele de piatra, strazile, cerul si chiar oamenii. Ei treceau zi de zi spre caminele lor cenusii, venind de la fabricile batrine, pline de fum, cu fetele nici triste, nici vesele. In oras nu cresteau flori, nu erau pasari, doar citeva ciori croncaneau pe ramurile uscate ale pomilor morti.
Intr-o zi, pe maidan a aparut un baietel cu parul ciufulit, cu ochii mari, negri. El purta mereu un creion dupa ureche si obisnuia sa faca pe grozavul, desenind fel de fel de scheme de neinteles, cu care Ii inspaiminta pe toti. Le spunea copiilor ca el stie tot orasul pe dinafara si pentru ca impresia sa fie de-a dreptul inspaimintatoare, le mai spunea ca il cheama Piaza Rea, pentru ca, daca voia, putea aduce ghinion oricui.
Cind il vedeau, copiii fugeau speriati si Piaza Rea, incet, incet, a ramas singur. Nu ii placea, dar nu ar fi recunoscut niciodata aceasta, asa ca inventa jocuri spectaculoase, la care ceilalti priveau de departe cu admiratie, dar si cu frica. Piaza Rea ajunsese celebru printre cei mici prin tipetele sale cumplite, felul sau zgomotos de a alerga pe strazile cenusii si mai ales prin faptul ca nu asculta pe nimeni, creindu-si repede un renume."

Nu pot povesti mai departe...Piaza Rea e un personaj pe care fiecare il are increstat in tipar,care iese la iveala cu fiecare moment nepotrivit si care...poate are chef de joaca pur si simplu si iese la o gura de aer
Uneori,Piaza Rea isi dorea sa manance asa ca,dupa cum Ii spune si numele,manca din sufletele oamenilor putin cate putin.Dorind sa doarma,se culca in locurile cele mai nepotrivite,si anume in locuintele oamenilor care deja il gazduisera si inainte.In rest...bantuia sa zic asa.Nu stiu ce s-a intamplat cu el...nu l-am vazut de un timp dar simt ca inca bantuie in cautare de "victime"

marți, 10 martie 2009

Another one down


Azi a mai trecut o zi,plina de scoala tampita si plictisitoare in care noi trebuie sa le suportam fiecare porcarie,o zi in care ploaia si-a facut aparitia dupa cateva zile de soare...speram sa vina primavara dar asta e tot o sa vina intr-un fel...In rest,numar zilele pana la vacanta :)).Pana la cea de vara desigur.Nu vad rostul clasei a 11-a,total in plus si fara scop.Acum puteam fi intr-a 12-a,savurand ultimele clipe ale maleficului Liceu.Dar din pacate trebuie sa mai trecem printr-un an de iad...si da intr-adevar e iad nu gluma.Adica iadul reprezinta un loc unde ratiunea isi pierde orice speranta de viata si haosul domneste.Ei bine...here it is.Scoala,liceu,loc de munca...nu are nimeni senzatia ca toti devenim incet niste morti vii care se misca mecanic spre locul de munca unde isi petrec cel putin 6 ore intr-o plictiseala,scarba si fara bici un chef.Uneori treci peste toate cu ajutorul unei persoane apropiate (in cazul meu) sau devenind o persoana sictirita care uraste pe toti si sta izolat in propria sa cochilie pana la sfarsitul orelor,sau (cea mai oribila optiune parerea mea) sa socializezi...(mi se face scarba numai sa scriu asta).In orice caz,orele trec repede daca se intampla ca din intamplare sa fi bagat in geanta/rucsac o carte.Unii ar stramba din nas si ar zice ca e un lucru plictisitor sau o pierdere de timp...pentru unii nu.In plus,trebuie sa accepti si sa inghiti intrebari tampite de genu "ce citesti","iti place" sau si mai rau "mi-o dai si mie sa ma uit putin".In fiecare zi avem de-a face cu astfel de replici care ne zgandara serios sistemul nervos.In oricez caz,o carte mi se pare o metoda buna de rascheta timpul si de a afla informatii valoroase in loc sa conversezi cu asa zisii colegi de munca despre ultima moda la papuci,ce a mai facut Monia Zbarnaieledeanu sau ce freza noua are Georgica.Concluzia e ca...lasa-ti concluzia poporului.

duminică, 8 martie 2009

In the mouth of...fascination


Ziua aceasta am fost plin de...dorinta.De cunoastere,de revedere,de simtire,de dragoste...de prea multe pentru a fi insirate.Din greseala,rasfoiam internetul in cautare de...nimic,ceea ce am gasit mi-a umplut mintea de imagini ingrozitoare si oribile,demne de cosmaruri.Ce s-ar intampla daca as zice ca acele imagini au fost create de un singur om,un maestru al imaginilor inspirate din cosmaruri.Numele lui e John Carpenter,regizor american si maestru al filmelor SF si horror.
Multi l-ar recunoaste ca fiind regizorul cunoscutelor capodopere,seria "Halloween","The Fog","Village of the damned" sau unul din preferatele mele,"In the mouth of madness"(un film care cred ca ar reprezenta un fel de cosmar al oricarui scriitor modern).
Filmele sale reflecta psihicul uman care este explorat pana la cele mai intunecate secrete,ascunse cu atata grija.El singur s-a descris ca fiind un fan al celebrilor Howard Hawks, Alfred Hitchcock, Nigel Kneale si al seriei "Zona Crepusculara".
Si-a folosit talentul pentru a creea filme ce debusoleaza si obliga la meditatie,nu doar o secventa de imagini care sa piara dupa cateva luni.Tocmai de aceea a primit premiul pentru cele mai bune efecte speciale in 1975 pentru filmul "Dark Star" si un premiu pentru coloana sonora din filmul "Vampires" din 1998.Personal il apreciez pe acest geniu al fantasticului si recunosc ca am savurat fiecare film regizat de el intr-un fel aparte,cu sute de intrebari despre fiecare personaj in parte si cu o curiozitate aproape copilareasca pentru efectele sale speciale.

vineri, 6 martie 2009

Puzzled


Sunt curios...mai mult decat de obicei.Mereu am fost curios cum functioneaza mintea ei.Ce rotite o invart ? Si mai ales ce gandeste ? As renunta la multe doar pentru a stii acest lucru.De ce ? Deoarece nu foamea de cunoastere stiintifica e importanta pentru mine acum...cel putin ocupa locul 2,ci foamea de ganduri.Cea mai ravnita putere a mea este sa citesc gandurile oamenilor.As stii orice ar gandi,indiferent,si nu as sta sa descifrez singur cu mintea.
Ea a spus ca nu este interesanta.Oooo ba daaa si inca cum! O minte explorata dar care creeaza mereu e demna de explorat.Demn de a fi citita.As putea da mii de interpretari in acest moment,dar ma simt ridicol.Oare ceea ce zic acum e coerent sau e doar o abureala ridicola de-a mea.
Inclin sa cred ca e abureala dar in acelasi timp ceva din mine Imi spune ca e altceva...e o sete de a afla si nu mi-o pot astampara.Zi si zi,noapte,pranz,saptamana,luna,etc, sunt curios si incerc sa invat sa citesc omul dupa fapte si dupa comportament.Desi e greu,merge la un moment dat.Ea ma fascineaza intr-un fel in care nimeni nu ar intelege...de fapt nimeni nu intelege.Toti sunt aerieni si vad totul asa cum vor ei.La scoala ma plictisesc toti deoarece nu au pic de suflet.Sunt morti...numai ca nu o stiu.Noi 2...eu imi voi pastra ideile legate de noi deoarece le respect.Poate ca sunt un individ visator care traieste in nori fara sa fie atent la mai nimic,dar nu mai vreau lumea asta rece.M-am plictisit de oameni preocupati de scoala,servici,haine,masini,bani,adidasi,bla bla bla.Lucruri trecatoare.Singurul lucru pentru care traiesc e iubirea...da,atat.Iubirea e singurul lucru pentru care meriti sa traiesti...si bine a zis-o Octavian Paler.

Patul taiat

Imi amintesc...candva prin clasa a 9-a am aflat de cartea Patul lui Procust dintr-o intamplare penibila.Am cautat-o prin multe locuri,ajungand in final la Biblioteca Judeteana.Am luat-o in mana cu miscari nesigure,ca miscarile unui om de stiinta si noua sa descoperire.
Am terminat-o in cateva zile,cateva zile traite in carte,in speranta si dezamagire,iubire si suferinta,multumire si dezamagire.In final,am ajuns sa ma identific destul de mult cu George Ladima.
Personajele sunt pozitionate in asa fel incat cititorul sa fie uimit,izbit adanc de actiune,de atitudinea personajelor si de sentimentele umane adanci.
Destinele ce capata o turnura morbida impietresc cititorul si Ii dau impresia unei realitati paralele.
Personajul,George Ladima,pe care m-a fascinat si inca ma fascineaza,desi a avut un sfarsit tragic.Ceea ce ma impresionat la el a fost spiritul de lupta,o vointa aproape neputincioasa de a continua pana la sfarsit si de a-si construi o viata asa cum numai un scriitor ar visa.Slabiciunea lui impresioneaza.Nu stiu de ce dar ma simt atras de un astfel de personaj.Probabil datorita ideei iubirii absolute,idee foarte prezenta in operele lui C.Petrescu (Jocul Ielelor).Ideea absolutista ce il consuma pe personaj,iubirea lui mistuitoare,framantarile sale,ideile sale...toate sunt ca niste lumini colorate intr-o noapte de Craciun.Este o opera ce merita citita,recitita si rascitita,ori de cate ori se poate.

miercuri, 4 martie 2009

Cand luntrea a prins aripi...


Vasleste.

Au trecut ceasuri, zile poate.

Umerii il dor de povara datoriei sfinte, insa rezista. E calit de peregrinarile prin munti, de cararile parcurse cot la cot cu soarele uscat prin desert. Calatorii facute cu scopul slefuirii. Cum vantul finiseaza stancile, asa omul interior e slefuit de suferinta. Asprimea fata de trup ingaduie inflorirea sufletului.

Luntrea incarcata cu parfumul bradetului din munti si cu traista pelerinului, se lasa in voia stapanului ei."Sa inveti sa-ti conduci viata - asemenea unei barci pe valurile necunoscutului", spunea maestrul. Isi aminteste chipul sau blajin, plimbarile sub piersicii in floare. "Cercetand vei afla fericirea dar totodata vei gasi si durerea. De-acum tu esti acela care decizi". Atunci l-a vazut ultima oara. Ii daruise toiagul de bambus.Inaintarea in grad si eliberarea de obligatii fata de maestru. Acesta avea sa ia urma cocorilor spre Rasarit, spre Tara Luminii. Ca ucenic o sa-l poata urma doar dupa ce-si va fi indeplinit misiunea

Vasleste.

Au trecut zile, poate saptamani.

Inainte de a porni in ultima calatorie, si-a incinerat toiagul pe mal, rupand astfel legatura cu pamantul.I-au ramas de-acum apele si cerul. Haina aspra de canepa intensifica durerea miscarii bratelor si Ii sacadeaza respiratiile. De ce viata ( mai ales aceasta de ascet) e un drum al suferintei? Unde sunt nuferii ce i-au mangait ochii la plecare? inceputul oricarei vieti e insotit de nuferi.

Vasleste.

Au trecut saptamani, poate ani.

Ultimele stele isi sting ochii in apa. Deodata, observa zambetul Parintelui.E acolo, peste tot. In luna ce se retrage sfioasa. In prima geana de soare peste crestele inzapezite. In versantii brazdati de ceata. In zborul soimilor spre pantele domoale. In naiul ce canta departe, sub un piersic.

Bratele ii cad fara vlaga, dar nu scapa vaslele. Ii inunda Lumina Rasaritului. Dispare orice durere. Simte ca redevine ce a fost candva.

Vasleste continuu, transfigurat de fericire.
Departe, spre Rasarit.

Mainile i-au devenit aripi.

Vise din pamant - I I I -




Armura ciobita plictisita in colt
Palpita la vantul iscat din neant
Metalul suna,ca lovit de glont
Inca suna,inca vibra
Si cu tine si viata mea
Si cerul,pamantul si ce voi vedea
Si apa limpede ce nu o voi bea
Si sufletul gol,unde va zbura ?
Dar iti spun tie,usor si sigur
Nu voi lasa parul sa fie sur
Voi lupta,de voi sau nu voi vrea
Faclia aprinsa ma va-ndrepta

**********************************

Iubesc
Frunzele goale spalate de ploaie,
Conturul florilor umede,mirositoare
Copacii purtatori de melci si,
Cei care adapostesc vrabioare,

Iubesc noroiul ce pastreaza,
Docil, urmele noastre împletite
Umezeala calda ce inca creeaza
Caldura cestilor cu ceai

Iubesc si roua rece d-afara
Si frigul ce ne tine amundoi
Intr-un noi,ca intr-o camara
Caldura ce ne tine goi

**********************************

Realitatea ne-aseaza in palme
Un sunet alb,un bubuit crunt
O muzica sacadata fara vame
Un suierat venit din pamant

Tragem,ucidem,murim si noi
Imbratisati,raniti si goi,
Cu umbra fricoasa ca piatra de mormant
Cu dragostea in gand

*********************************

Dorm Invelit In aripi de fluturi,
Dorind sa ma-ntorc in tine,
Bolnav,cersetor de saruturi,
Pe ale tale plantatii sangvine

In tandrele, albe ţinuturi,
In care-un delir ma retine,
Sunt numai dresorul de fluturi
Al dragostei mele de tine

*********************************

Colectionar al inimii pale
Indragostit de vesnicii tai cai
Aventurier topit între minute

Doctor al rimelor doborate
Cult crescator de pietre si pareri
Ma joc printre cuvinte cu ardoare.

As cuceri cu oricand,de mine vorba fiind
Ti-as admira natang nisipul din castel.
Te-ntreb draga himera, cum pot sa te simt ?

*********************************

In capul meu stramt nu-ncape ninsoare
Se misca,adorm,lichide plutitoare
Trec oameni,privesc,visuri defaimatoare
Cand inima-mi inceteaza din mers

Eu tac ma uit imi exprim parerea
Iau in brate o perna,plang,imi vars durerea
Prin mintea-ntesata de ganduri de-a pururea
Ce pot sa arat doar printr-un vers

*********************************

Cutitul din mana
M-a format ca ciudat
Dar in propria camera
Mult te-am asteptat

Te desenam cu degetul
Pe geamul aburit
Si atunci el,naucul
Prostii mi-a soptit

Au existat zile cand patul parea
O zi intreaga cand sufletu-mi zacea
Si cand ploaia la geam simteam
De dorul tau ma-nfriguram

********************************

Ne-am uitat In desenul cu cumpana defecte
Maini s-au ridicat In aer acuzatoare,cochete
Al cerului praf au scuturat pe minte
Desenului culoare niciodata nu se va prinde

Ne-am uitat desenul cu sarma cusut In prisma
Cadou pentru ori sau cine
Desenat In aerul galben s-a dezlegat ca o ultima
Razvratire,rasuflare de mine

********************************

Vreau in timp sa devin
Unui copac ucenic
Ingrijindu-l,fiindu-i paznic
Sugand din ramuri orice urma de venin

Si poate alaturi de frunze si muste
Prietenul drag imi va raspunde
Chiar daca vremurile sunt crunte
La cuvantul meu imi va raspunde

********************************

Floare alba de cires
Cine oare te-a cules?
Si te-a prins In bucle negre
Ca infernul ce ne cerne
Floare alba, dalba, sfanta
Strangi In gura ta prea calda
Picatura cea de roua
Plange, frange numai voua

Create din oul mitic
Ce s-a spart In prabusire
Ca un soare In pustie
Rochia ta rupta spre jumatate
Parte face din trup poate
Luna joaca spre mare
Doar un susur mai Imbie

Sa te scalzi cu vesta noptii
Stelelor ce Iti trag sortii
Floare alba-n piatra moarta
Ai rămas pe veci taiata
Lumea se uita la tine
Dor de antici - amintire

luni, 2 martie 2009

Vise din pamant - I I -


Iubito unde-ti sunt regretele
Pierdute,ranite,vestejite
Acolo unde-ar dori sa fie
Sub cerul pleoapelor rigide

Unde-ti sunt sperantele
Visele,maretele
Deasupra limanurilor crete
Langa locul lacustelor saltarete

Intoarce-te si priveste,ce te opreste
Uite-ma in zare cu inima-n cleste
Asteptandu-ti iubirea navalnica
Peste mine sa-ntinda,sa zaca

*************************************

Vine din nou,valul navalitor
Peste frunte-I simt din nou
Inrosindu-ma zvacnitor
Trupul luandu-l incetisor

Pieptu-mi batea,nu se astampara
Buzele tremurau,inca asteptau
Ochii-mi lacrimau,de dorinta ardeau
Mainile sedeau,trupul contemplau

Si iata,ai venit
Cu paru-n ploaie,razvratit de vant
Trupu-ti striga,inima-mi anima
Veneai,veneai,o trup dorit

*************************************

Si cand plangeai,unde ascundeai
Lumea-ti si gandurile
Prin ce lume te plimbai ?
Rochia alba-ti tarai

Cand visele-ti dadeau ghes
Si realitatea ezita
Cand tristea taia in miez
Gura nu ma mai striga

Dar eu tineam,si rataceam
Dorul ca mortii ti-l duceam
Cand erai tu ocupata
Cu tristetea ta toata

************************************

Deasupra dinspre
inima universului creanga
Tulbură aerul de veghe
Cu izbucniri florale

Margelele de chihlimbar trecute
Dintr-o parte-n cealalta
Pe-un sirag dezmortind oasele
Diminetii,scandalizata

***********************************

Colo-n poienita alba
Covor de iarba si fluturi
Ti-am aşternut umil,tacut
înainte de toate,si ziua de ieri.

Te iubesc cu gândul.
Apoi cu trupul si sufletul
Priveste-ma-n cap,uite-te el
Simt,ca orice om in fel

Nume de cod "whatever"


O zi boring obisnuita fara intamplari deosebite...dar ce sa fac...scoala are vina principala ca deh Bacovia avea dreptate.Dupa ce m-am intalnit cu Narci,mergeam incet spre scoala.Mi-a aratat o florarie.Ma gandeam ca va trebui sa Ii cumpar flori dar stiam ca nu prefera florile rupte ci cele in ghivece care inca traiesc.Am trecut peste...in clasa toti erau ocupati cu martisoare,flori,bla bla bla...a venit nea' Romeo si i-a dat un martisor cu o mana tremuranda :)) mai sa fie ce baietel curajos.But wait,there's more...a venit Iuli cu flori.Parca s-au chitit astia sa ma enerveze azi.Imi venea sa-i zic sa-si ia floarea si sa o puna undeva dar mi-am tinut gura.Nu avea rost si asa certurile ma dispera.Am inghitit si am trecut mai departe uitandu-ma cu scarba la martisoarele primite de Narci doar pentru ca stiam ca nu sunt de la mine.Da eram gelos whatever.Celorlalte nu am adus nimic like always.Ce sa le dau celor care le detest si fara sa vreau.Diriga a primit cateva sute de chestii dar doar de forma ca in timpul orei iarasi au inceput "ingerasii" cu vorbele marete.Apoi mate...plictiseala si ochi dati peste cap.A venit imparateasa Raluca din Belgia (direct din Bastogne din toiul luptelor cu fantomele dupa cum arata) si desi a picat din neant tot i-au dat cele din echipa ceva ce sa scrie la tabla ca vai Doamne sa nu se faca "frantuza" de ras.Dupa...geografie...omul ala e plictisitor si prost.Se ia de noi ca citim dar de ceilalti ca vorbesc si fac ce au chef le spune doar o vorba surda.So what sa dea ce note are chef ;)) apoi istorie...tara plictisului adevarat! Omul ala alege 2-3 Ii pune sa vorbeasca de ceva si Ii lauda pe cei care au scris sau au facut mai multe ca "restu' gloatei".Sa ne asculte pe amundoi si sa termine odata ca parca vad iarasi ca ne tine pana in ultimele saptamani cu nu stiu ce teme inventate pe ultimul moment.Apoi engleza...crema cremelor...intra in clasa "ati aerisit?" ne da pe noi afara din banca sa nu ne fie frig...cata grija!...apoi da lucrarile.Narci a luat 10.Ma bucur din suflet pentru ea.Ma bucur ca unu din noi ia note bune.Eu 6...si a inceput cu vorbariile.Ca de ce nu stiu gramatica,de ce nu invat,cine e de vina...wha wha wha...n-am chef sa invat si sa recit uite asa.Mai bine iau 4 decat sa devin gandacul lor.I-am cerut un pix lui Mihalache "cap de pistil" si a mi l-a dat.Peste 2 minute incepe "minunata" lui colega sa comenteze..."ia pixul inapoi noi ce facem ? are si el pix doar".I l-am dat inapoi si mi-am luat ghiozdanul.Dupa ora eram intr-o dispozitie proasta...Narci incerca sa ma ajute si eu la fel dar eram intr-o stare de unde greu ies in cateva momente.Ajunsi acasa am aflat ca Bubu nu a facut nimic cu celebrele cartuse de imprimanta si nu mai era nimic de facut pentru ele...R.I.P cartuse.O sa scot eu la imprimanta mea,nici o problema.Am mers pe la bunica mea sontac-sontac si i-am dus niste flori si un martisor.A dorit sa ne recompeneseze cu niste baclava.Automat Narcisei i s-a facut scarba si mie la fel dar am facut un sacrificiu si am mancat,reusind sa gasesc si o scuza pentru Narci.
Dupa care ne-am dus acasa,discutand tot felul de chestii despre scoala,zona zoster si pisici...apoi cele de dupa-amiaza (am facut un dus tipic filmelor noir unde tipul sta cu moaca in jos si priveste cum se scurge apa si filozofeaza de ce :)) )...

duminică, 1 martie 2009

Vise din pamant - I -



Gura scuipa serpi mici
Iritata,taiata ca de-un brici
Lasata-n jos spre iarba rece
Unde-a naturii lege creste
Si uneori uitam ca suntem noi
Si mainile privim,pline de zoi
Cand stim ce-ndreptam dar nu si de ce
Cand focul arde si isi petrece
Atunci ne stim stapani zelosi
Nu pierdem uitarea de mosi
De vremuri uitate si-nghitite
Ale lumii arcuri sarite
Vine si vremea,dar pleaca acum
N-are timp timp sa guste scrum
Pe-al prapastiei colt sade
Scuipand si ea cuvinte gravate

******************************************

Vine-o zi cand totul cade,se naruie sub noi
Cand pamantul insusi se scutura de goi
Cerul isi cade lacrimile grele
Aerul sfasie pungile-negrite in vene

Sumbrul toceste nervii de primavara
Veselia nu exista,a plecat,zboara
Privim un cer cu speranta-mpuscata
Nimic n-apare,o zare neagra stearpa

Mila cuprinde orice-nvelis purtator
O raza se arunca lenesa,piezisa
In tarana satula de viata
In marea uitata,a murit-un vestitor

******************************************