- Da-mi mana, Hua, ii spuse Minyong, tinerei, ce abia avea curajul sa priveasca spre prapastia ce se intindea la cativa pasi de ei. Nu-ti fie teama, esti cu mine, cascada asta ma cunoaste de cand eram de-o schioapa! Poteca este intr-adevar stramta si foarte abrupta, dar nu mai avem mult pana la baza cascadei si, crede-ma, nu o sa-ti para rau ca ai acceptat sa cobori cu mine spre apa aceasta limpede!
- Nu faptul ca este stramta, ma infricoseaza, a zis Hua, potrivindu-si cativa zulufi rasfirati de vantul starnit din senin ce se juca precum o picatura de apa multicolora. Prapastia...prapastia ma inspaimanta si nu ma gandesc decat la un pas facut gresit, la talpa care poate aluneca, precum o corabie pe furtuna, inghitita de ape.
- Sa nu te mai gandesti la nimic, decat la noi doi, la ceea ce vom simti peste cateva clipe, cand deasupra noastra dragonul din cascada se va arunca in bratele lacului de la poalele stancii...la sentimentul ca noi doi vom fi parti ale caderii de apa, ca si cum ne-am fi nascut din ea.Uite! Mai avem cativa metri doar!
Poteca serpuia tainic spre baza stancii, iar zgomotul apei in cadere amplifica si mai mult maretia cascadei care parca se rotea in aer, asemenea unui vultur ce se coboara asupra pradei, fara scapare. Brazii inspicati modelau trupul de piatra al stancii, zidind cu radacinile lor ancestrale orice incercare a muntelui de a scapa din chingile puternice si stravechi ale pamantului.
Pe acest pamant, in cantonul Sichuan, se gandea Minyong ca petrecusera sub lumina blanda a soarelui toate generatiile neamului sau, si tot ca si el, acum, perechi-perechi, au cautat sa aduca sub torentul de ape al cascadei puritatea feminina aleasa cu care sa-si traiasca viata. Era o datina straveche a neamului lor, aceea de a-si aduce aleasa inimii pentru juramant, cum il numeau ei, aici, langa Stanca Sobolanului.
A ajuns la capatul potecii si Hua a ramas pironita locului, neindraznind sa mai faca un pas. Puterea formidabila a cascadei se spargea in mii de puncte stralucitoare,sarutul apei proaspete coborata din munte ca un dragon purpuriu, ca un sarut amestecat cu aburul moale al aerului care mirosea a rasini de brad.
- Vino, Hua, o prinse timid de mana Minyong, vino, dar fii atenta! Calca doar pe urma pasilor mei, nici un centimetru la stanga sau la dreapta, da?
- Bine,a raspuns ea timid.Numai zgomotul asta asurzitor al apei imi da fiori reci pe sira spinarii si simt furnicaturi in inima precum o libelula aruncata intr-un ocean de aer fierbinte.
- Trebuie sa ne lipim cu spatele de peretele stancii...asa...simti racoarea umeda a pietrei? Sa stai strans lipita de stanca, hai vino, incet, incet...asa...Stiam eu ca vom reusi,impreuna,numai impreuna,cum au reusit toti ai neamului meu! Acum suntem feriti de privirile universului sub perdeaua cascadei.
Hua parca nici nu mai respira, simtind pielea tare de piatra a stancii cum i se mula pe spatele arcuit de spaima si de concentrarea de a nu iesi din cuvantul lui Minyong. El cunostea mai bine decat oricine din cantonul lor muntele si niciodata ei nu-i fusese teama sa-l insoteasca in cele mai misterioase locuri din imprejurimi. Acum insa presiunea fantastica pe care apa i-o inducea in timpane, perdeaua de fum albastrui nascuta din contactul apei ce zbura prin aer cu apa ce astepta, sub stanca, totul Ii dadea o senzatie de teama dulceaga.
- Asa,aproape am ajuns la mijlocul cascadei.Priveste Muntele-de-Aur de unde rasare soarele.Il vezi?
- Da, parca apa ar fi taiat felii mari din el, pe care milioanele de picaturi il tes intr-o panza purpurie, asa cum tesem noi panza aurita pentru costumele de ceremonie.
- Acum ai inteles de ce stramosii nostri au botezat aceasta cascada Cascada-lacrimilor-purpurii?
- Da! De acolo, de sus, de pe acoperisul plin cu flori al stancii nu-ti poti da seama de taina acestei cascade.
- Tocmai de aceea am vrut sa vii cu mine aici.Vreau sa rostim impreuna juramantul.Vrei?
- Da, i-a raspuns Hua, rosindu-se precum bujorul imperial, care zi de zi lumina diminetile oamenilor saraci din Sichuan.
- Da-mi mana, Hua.Asa,si inchide ochii.Suntem numai noi, bataia sacadata a inimilor noastre si inima mareata a dragonului din cascada. Daca intr-o buna zi unul dintre noi va pieri,nu numai fizic, ci si spiritual,daca amintirea lui nu va mai fi decat o picatura de apa fosforescenta, ca asta pe care am prins-o in palme,atunci cel ramas in lumina trebuie sa vina aici sub cascada. Sa simta iar piatra cum i se topeste pe vertebrele indurerate si sa faca trei pasi inainte. Atat! Trei pasi! Atunci dragonul stancii va simti ca un om i se daruieste neconditionat si va lua durerea lui, cascada imensa il ba boteza cu milioanele lui de picaturi argintii si il va inghiti pentru totdeauna. Vei face asa cum spune juramantul, daca mi se va intampla vreodata ceva?
- Stii bine ca asa voi face! Dar tu?
- Juramantul este al nostru, al amandurora, Hua! Il voi respecta cu sfintenie! Hai, acum! Ne asteapta bunica! De multe ori i-am vorbit de tine si acum a venit vremea sa o cunosti!
Urcusul pana pe acoperisul stancii acoperit de iarba cruda nu a mai fost greu pentru Hua si Minyong, parca dragonul din cascada le imprumutase ceva din puterea lui legendara. Ajunsi pe culme privira spre departare, acolo unde Muntele-de Aur isi ridica fruntea carunta de sub zapezile lungi ale iernii ce abia trecuse. De mic, Minyong se rugase sa fie asemenea acelui munte al copilariei sale, sa stea toata viata cu fruntea in lumina.
****************************************************************************
Hua trebuia sa faca fata in aceasi zi unei alte emotii. Bunica lui Minyong era recunoscuta in acele locuri pentru niste intamplari trecute, care s-au transmis din om in om, precum polenul purtat de albine din floare in floare. Se spune ca pe vremea dinastiei Huang-Ji, un soldat ranit batuse la usa colibei sale. Batrana Yangling il primise, il ingrijise cu puterile de leac ale traditiei cantonului lor si il sfatuise cum sa ajunga pe poteci ascunse inapoi la Palat, acolo unde imparatul Huang-Ji credea deja ca seful garzii sale fusese rapus in ultima incursiune asupra unor triburi nomade din munti, triburi care jefuiau Imparatia. Il condusese pe potecile tacute, scufundate in cantec de pasari, pana la iesirea din canton. Peste ani la usa colibei batranei Yangling se oprise un mic batalion de soldati condusi de seful Garzii Imperiale, nimeni altul decat soldatul ranit ingrijit de bunica lui Minyong. Venise sa-i multumeasca binefacatoarei lui si sa-i aduca daruri. De atunci toata lumea o respecta si mai mult pe batrana, convinsi ca protectia imperiala Ii va ajuta si pe ei sa scape de tributurile mari impuse de imparat. De aceea, Hua era emotionata si s-a strecurat timid pe usa colibei batranei.
- Bunico, azi o sa cunosti pe logodnica mea, Hua. Hai, vino, Hua, vino mai aproape, nu te rusina,bunica mea este blanda ca o turturica!
- Vino, copila, starui batrana cu o voce scazuta, vino, aproape! De vazut nu te pot vedea, caci am obosit sa vad lumea asta nedreapta cu ochii mei naturali. Am renuntat la lumina lor. Acum sunt ca un liliac batran, dar cunosc lumea cu celelalte simturi.
Batrana pipai cu mainile ciolanoase si reci petalele de trandafir ce se culcasera pe obrajii fetei. Apoi se opri pe sprancene, pe parul de abanos, strans intr-o coada stralucitoare.
- Minyong...cand ziceai ca faceti nunta?
- Cand Muntele-de-Aur isi va arunca imbracamintea de nea si iarba va imbraca camasa sa de roua.De ce intrebi?
- Fetele din Sichuan sunt recunoscute pentru gingasia lor, dar eu am pipait cu simturile mele oarbe acum o floare de lotus.Stii ca floarea de lotus este si floarea paradisului, si ca atunci cand s-a nascut Buddha aceasta i-a aratat calea pe unde sa paseasca, nu?
- Da, bunico, stiu!
- Sa ai grija de iubirea acestei fete! Poza ei sa o tii intotdeauna langa o floare de lotus in partea de sud-vest a camerei in care dormi. Caci sud-vestul este coltul iubirii! Daca nu vei face asa, cineva o va culege si o va sadi in pamant strain. Acolo ea va bucura ochii si inimile oamenilor.
- Bunico, stii foarte bine ca nici o fata din Sichuan nu a pus piciorul mai departe de Muntele-de-Aur,nimeni nu a plecat mai departe de cantonul asta prapadit niciodata!
- Da, stiu, dar la fel de bine stiu ca destinul unei flori de lotus nu este destinul unei simple fete din Sichuan. Pamantul nostru a fost binecuvantat de mii de ani cu flori si fete la fel de gingase,dar numai una este floarea de lotus,floarea sadita de Eon-ul primordial.
- Eon-un primordial ? a intrebat Hua, cu ochii atintiti spre Minyong, ca si cum l-ar fi implorat ca batrana sa-i dezvaluie si ei aceasta taina, pe care nimeni nu i-a spus-o pana acum.
- Ei, bine, simt nerabdarea logodnicei tale cum se imprastie in aerul inserarii asa ca va trebui sa afle si ea legenda acestui canton.Se spune ca atunci cand pe locurile noastre nu existau decat Muntele-de-Aur un eon, un urias peste puterea noastra de imaginatie, o fiinta emanata din duh divin a venit pe meleagurile noastre. Si atat de mult a fost impresionat de maretia muntelui si de calmul imprejurimilor Incat a intins mana si a cules de pe Muntele-de-Aur muguri de bambus, pentru a-si astampara foamea. Spre seara, a intins mana si a ales de pe cer o floare, pe care a botezat-o Floarea-din--Luna si pe care a rasadit-o. Dupa plecarea lui spre alte zari, floarea a prins radacini adanci si puternice si a inceput sa se inalte, sa se inalte, pana ce a umbrit cu petalele ei chipul locului, si a intrecut in inaltime brazii muntelui, munte care ameninta sa ramana ca un pitic in fata maretiei ei. Atunci lacul s-a razvratit si intr-o noapte a chemat vanturile din munte. O furtuna nemaiantalnita a bantuit locurile, cu valuri mari, aproape cat braul muntelui si floarea a fost smulsa din pamant, dusa la vale de torente. Peste un anotimp, eon-ul s-a intors ca sa admire si sa miroasa Floarea-din-Luna, dar vazand ca ea a disparut a inceput sa o planga. Lacrimile lui au format de atunci Casada-lacrimilor-purpurii. Inainte sa paraseasca locurile acestea a blestemat pamantul ca de cate ori din el va rasari o floare de lotus aceasta sa fie smulsa de destin si dusa departe de Sichuan. De aceea ti-am spus sa ai grija de floarea ta de lotus! De mult nu a mai rasarit o astfel de floare
Minyong a privit-o pe furis, cu subInteles pe logodnica lui, ca si cum ar fi vrut sa-i spuna: “Bunica e batrana, viseaza mult la vremurile trecute! N-ai grija, nimeni nu te va smulge de langa mine, niciodata! In ceea ce priveste plecarea ta peste ape, asta este un lucru care nu se va putea intampla nicicand!”
****************************************************************************
Trecuse sabia de flori a primaverii prin trupul plapand al cantonului, s-a leganat corabia verii pe apele albastre ale lacului si toamna s-a strecurat din cotloanele padurii ca o coada stufoasa de vulpe sireata pentru a prinde oamenii nepregatiti, cu recoltele nestranse la timp, prada ploilor si vanturilor. In Sichuan cutreiera insa o veste care insufletise aerul amortit respirat. Din capitala va sosi o echipa de experti in Wushu, pentru a selectiona talente native pentru lotul Chinei, ce urma sa se deplaseze in SUA pentru Campionatul mondial de arte martiale. In Sichuan toti stiau ca talentul lui Minyong in ceea ce priveste Quan Shu - arta pumnului, nu avea rival in canton, asa incat atunci cand expertii l-au vazut la lucru el a fost singurul convocat din intreg cantonul pentru a incepe antrenamentele ce vor avea loc in templul Shaolin din Henan. Atunci s-a gandit Minyong cat de inselatoare este viata si ca in privinta plecarii logodnicei sale, Hua, din canton, bunica lui se inselase amarnic. Iata ca nu ea, ci el va pleca,un timp indelungat dincolo de Sichuan, spre lumea pe care nu o cunostea, dar pe care era atat de avid sa o cantareasca in forta pumnului, in suieratul nei-jin-ului sau si in loviturile formidabile de picior, care inca din copilarie frangeau puii de bambus. Cand lovea prin coordonarea diafragmei si a muschilor abdominali, forta extraordinara a contractiei lor se transfera in forta loviturii, asemanatoare cu Kiai-ul japonez si toti cei de fata simteau cum prin aer calca moartea.
Cand isi luase la revedere de la bunica, spunandu-i pe un ton plin de mandrie ca oracolul ei nu se va adeveri niciodata, ca doar el va fi cel care va parasi cantonul si saracia de acolo, aceasta Ii spusese cu o voce hotarata si trista: “O sa te intorci mai repede decat iti inchipui...si o sa suferi...si Hua nu o sa fie langa tine!”
Dar cuvintele batranei nu-l mai interesau catusi de putin pe Minyong. Mirajul unei noi vieti, chiar si departe de Hua, a inceput sa-si tese panza lui inselatoare peste sufletul sau.
***************************************************************************
Plecarea lui Minyong a insemnat inceputul calvarului pentru Hua. Pe zi ce trecea vestile despre el se rareau, scrisorile de la el deveneau o amintire si Hua credea ca acesta o uitase.
Cand a sosit vestea ca Minyong devenise campion mondial, ca fusese invitat la mai multe turnee internationale si mai apoi se stabilise in SUA, Hua a simtit ca trebuie sa-l caute pe unchiul Jiangiang, care traia cu familia de multi ani in America, unde si-a deschis un restaurant.
Cu ajutorul lui ajunsese la sala de antrenament a lui Minyong, dar de acolo i s-a spus ca acesta este plecat intr-un turneu. Cea care le daduse vestea era o tanara, Cyndi, care se recomandase prietena lui Minyong. Peste cateva saptamani, cand Hua il vazuse pe logodnicul ei intr-o masina decapotabila impreuna cu Cyndi, ea realizase ca intre ea si Minyong nu mai exista nimic decat iarba neagra a uitarii.
Se afla in restaurantul unchiului ei cand un domn intre doua varste, o abordase intreband-o daca nu vrea sa pozeze pentru niste reviste importante. I se paruse barbatului ca Hua avea o privire nemaiIntalnita de el vreodata, desi el era un regizor prin fata ochilor caruia se perindasera mii de femei poate. Unchiul Jiangiang o incurajase si, pentru ca suferinta pentru ruptura dintre ea si Minyong ameninta sa o zdrobeasca psihic, ea accepta. Intr-o jumatate de an, Hua era pe prima pagina a revistelor “Vanity Fair” si “Vogue”. Surasul ei trist, care parca amintea de lacrimile purpurii ale cascadei iubirii ei, lumina aceea stinsa din priviri, ca un asfintit duios de soare pe Muntele-de-Aur, intrega ei fiinta captiva prin densitatea sentimentelor pe care le provoca privitorului american plictisit si suprasaturat de divele care se perindasera pe prima pagina ale acelor reviste de stil. Cand Minyong isi dadu seama ca Hua a lui este cea la picioarele careia stateau toti fotografii si regizorii, incerca disperat o reconciliere.
- Hua, nu credeam ca destinul ne va pune fata in fata, dupa atata vreme si atat de departe...
- Destinul il facem noi, Minyong, asa incat putem fi oriunde si oricand sufletul ne sopteste.
- Mie sufletul mi-a soptit ca trebuie sa mai vad o data floarea de lotus.
- Ai venit singur sau cu logodnica ta?
- Hua, trebuie sa uiti ce a insemnta viata mea pana acum,o sa ma schimb, o sa vezi,nu vreau ca dragonul sa-mi apara in vreun vis si sa ma impinga sub torentul cascadei noastre minunate.
- Ai sa te schimbi, fiindca asa simti ca trebuie sa faca sau fiindca mai insemnam ceva unul pentru altul ?
- O sa ma schimb! Ratiunile hotararii mele nu mai conteaza acum.Vreau sa fiu alt om!
- Atunci, Minyong,sa vii si sa ma cauti, atunci cand te vei schimba cu adevarat.
Minyong a plecat cu inima palpaind de speranta ca Hua l-a iertat si poate vor fi iar impreuna. Dar inima lui Hua ramasese acolo.Inima si iubirea ei erau cele care asteptau supuse spiritului Muntelui-de-aur.
Minyong a suferit enorm. Viata lui, de altfel foarte ordonata si sportiva, se transformase intr-un calvar, cutreierand barurile si locurile rau famate new-yorkeze. Atras de bani si distrus psihic, accepta in cele din urma sa dea curs unei provocari, cu care fusese momit chiar la venirea in State: sa se bata in circuitul de lupte ilegale organizat clandestin in locatii conspirate. Intr-un final, oracolul batranei Yangling se realiza: Minyong a fost accidentat grav la coloana. Cum sponsorii lui, antrenorii si putinii prieteni, cu atat mai mult Cyndi, nu mai puteau profita de pe urma lui, a fost nevoit sa se intoarca in Sichuan. Vestea accidentarii lui ajunse si la Hua, in ciuda incercarilor unchiului ei de a o tine departe de aceasta drama.
Inima unei flori de lotus nu putea sa bata insa decat in pamantul care o plamadise. Hua se intoarse acasa si primul drum a fost la bunica Yangling.
- Ati avut dreptate, ii spuse ea, imbratisand-o, am plecat peste ape, am incantat oamenii, dar locul meu este tot aici...
- Floarea de lotus nu-si va parasi nicicand pamantul din care a rasarit,i-a spus batrana cu multa afectiune in glas, semn ca nu o uitase, asa cum facuse nepotul ei.
- Vreau sa-l ajut pe Minyong,am bani si vreau sa urmeze un tratament, caci am inteles ca nu este totul pierdut...
- Stiam ca o vei face, dar niciodata nu am vrut sa-l incurajez, spunandu-i ca intr-o buna zi te vei intoarce.Trebuia sa sufere pentru aroganta si prostia lui!
- Acum unde este?
- De dimineata pana seara sta pe acoperisul inflorit al cascadei. Il duce acolo in caruciorul cu rotile varul sau, Jianjun. Sta acolo toata ziulica cu ochii atintiti in zare. Ii spune varului sau ca atunci cand se va insanatosi va cobora poteca. Se va aseza sub cascada si va astepta ca dragonul sa-l inhate in gheare si sa-l coboare in adancuri, caci viata fara tine nu mai inseamna nimic pentru el.
Huan alergase intr-un suflet la cascada, acolo unde Minyong statea nemiscat cu capul cuprins intre palme. Il mangaie usor pe parul negru, apoi il cuprinse cu mainile amandoua, spunandu-i doar atat: “Sunt aici...si nu voi mai pleca niciodata!”
Minyong stia ca vorbele acelea nu sunt ale vantului inselator, simtise iar parfumul lor si mangaierea la care renuntase atat de nechibzuit. O trase spre el si o privi in ochi. Apoi i-a sarutat pe rand mainile si i-a multumit fara glas, doar printr-o privire ce stransese in ea parca toate rasariturile si apusurile Muntelui-de-Aur. Privi spre zare. Muntele-de-Aur tresarea in somnul mineral de veacuri, in timp ce pe povarnisurile lui soarele se prelingea ca o miere de piatra. Stia ca acum principiile vitale, ying si yang, s-au reunit pentru totdeauna prin sufletele lor. I s-a parut ca dragonul cascadei le surade, ca linistea din lucruri atinsese si sufletele lor si ca lacrimile purpurii se vor sterge de pe fata necajita a lunii.
- Diseara...diseara, Hua, ii spuse el bland, va trebui sa privim amandoi cerul. Cand floarea de lotus, care se spune ca este atat de ravnita de calugarii shaolini, fiindca daruieste celui ce o poseda puterea universala, cand ea se intoarce la origini, mai stralucitoare ca niciodata, se pot intampla minuni! Stiu de la bunica mea ca cerul este un covor tesut din doua bucati mari, viata si moartea, care in astfel de momente tainice se desfac si se deschid din tesatura Caii Lactee. Va trebui sa privim acest miracol, unul langa altul...nedespartiti...pentru totdeauna!
j'aime ça
RăspundețiȘtergere