The Tower

Ma aflam in fata acelui Babel insatiabil din visele noastre, in trup edificat si spirit, cu carne si sange inca curgand, ce imbratisa cerul, sugrumandu-l fara sa isi dea seama, sperand sa se imbrace in el, in eter si neexistenta pentru a se feri de monstri.

Stateam si ma holbam indecis la el, nestiind cu adevarat ceea ce caut, cum am ajuns aici, in acest peisaj rupt din tablourile lui Blake. Sincer, nu stiam ce era de facut: sa ma indepartez cumintel spre alt loc din imaginatia mea, poate spre acel abis lugubru in care se zbat cosmarurile si fobiile fara forma, fara de culoare, fara de miros sau orice alt manifest al materiei, asteptand sa se nasca si sa nu mai fie urate. Nu, voi pasi si voi urca prin trupul erect, urias ce adaposteste viitoarea salvare, posibila salvare, probabil salvare, de noi insine, din infernul fricii autoinduse. Asta era determinarea mea de atunci, sa iau parte la probabilitate, la siruri cuantice si tabele existentiale, asta este determinarea mea de acum.

Mi-am intins piciorul numai sa vad ca nu am efectiv unul si apoi am intrat. Atat, nicio fraza scarbos de falsa si complicata pana peste norma bunului gust. Numai ca intratul acesta a fost altceva, a fost o initiere, o trecere, o pregatire, o insamantare, caci asta este ceea ce face Babelul cel mai bine. A trebuit sa explorez posibilitatea formei si ideii de om, a trebuit sa simt tot ceeea ce as fi putut simti, tot ceea ce au simtit miliarde de fiinte de la Facere pana la Apocalipsa. Am simtit marea sub talpi si m-am inecat in sange, am biciuit sfinti si am ridicat turnuri, am nascocit idei false cu scopul de a ma feri de amenintari divine, am distrus culte pentru a Infinta institutii. Am facut tot ceea ce este omeneste posibil, caci in Babel, nu explorezi simpla posibilitate, ci supraposibilitatea, hiperposibilitatea, ultraposibilitatea, metaposibilitatea. Astfel, pana sa pun piciorul pe podeaua turnului am batut ultimul cui in mana Salvatorului si l-am inviat pe Lazar. Granita a fost sparta.
Dar nicio experienta nu m-a marcat mai mult decat lupta. Nu bataia de betivi in baruri, nu razboiul modern si desacralizat, nu confruntarile victoriene atat de romantizate, ci aceasta lupta pura cu arme de metal si armura care iti zdrobeste carnea de oase; cand iti privesti adversarul in ochi si imbatat de adrenalina si frica, cand pierzi orice notiune de umanitate, cand nu esti nimic altceva decat o forta, o energie, mai mult decat un om, liber de moralitate, liber sa te bucuri de durere, liber sa omori...Si mi-am dat seama ca asta vreau sa ofer lumii, sa dau inapoi acea libertate, peste care moralistii scuipa si o atribuie animalelor. Dar ceea ce cautam eu era...

Sa intram un pic in zona aceea a cuvintelor care se pot umple de sens si pentru altii, nu numai pentru mine, si voi descrie ceea ce se poate vedea din interiorul turnului. Aspectul vizibil m-a socat. Era un bloc, un simplu bloc, ca oricare altul, cu paliere murdare si scari ciobite...Acum ca am ajuns la scari, trebuie sa mentionez ca ele sunt un testament pentru raportul divin. Fiecare treapta era un numar din sirul lui Fibonaci, iar cand dimensiunile impiedicau ascensiunea apareau trepte care o luau de la inceput, pana cand treptele devin paliere, iar Babel nu mai apare ca un simplu bloc ci visul unui arhitect suprarealist.
Pe paliere, din loc in loc, cate o usa numerotata era deschisa si vedeam inauntru o chiuveta sau un closet de faianta sau o o boxa cu maturi murdare, gramezi de carpe imputite si cutii de soda. Vedeam si gospodarii si ferme intregi; vedeam schelete desirate ale unor foste castele medieval, dar vedeam si femei desfranate; printr-o usa crapata mai mult, gaseam gramezi imense de bani si focuri ce le mistuiau sau ospaturi barbare sau campuri de lupta umplute de membre amputate si cratere si namol murdarit de sange. Recunosteam fiecare detaliu, fiecare forma si culoare, caci toate apareau inainte in spatele mintii mele, proiectate de sine. Si nu de multe ori m-am gasit privind, scarbit de propria-mi fiinta, la animale care se jucau intre ele, arzand a dorinta, sau am asistat cu sila cum enoriasii care,Intorsi piosi de la slujba isi molestau copii, isi dominau femeile isi desecrau fiinta mintind si urand. Mi-am prins tamplele in palme incercand neputincios sa le zdrobesc. Numai ca eu vad poteca gresita, spre deosebire de ceilalti. Dar eu trebuie sa schimb asta. De aceea cel mai interesant mi s-a parut etajul sase, ce avea doar doua usi. Saisprezece si saizeci si sase. Erau inchise si incuiate, iar numerele nu erau scrise 16 si 66 sau cu litere, apareau la nivel prestient, caci acolo dainuiau altii asemeni mie, anticristi ratati, care se joaca cu oitele mielului, jongleaza cu idei de parca ar fi bucati de om, schimba curente dupa propriile lor “toane”, strang in pumnii lor imensa putere, se nasc din marea vesnic involburata, ridica armate pe ambele maluri si asmut omul asupra omului. Atunci am aflat ceea ce cautam: un numar care sa fie numai si numai al meu, de sase ori un numar de om, un numar de pe acele usi, dar sa nu fiu incatusat vesnic de istorie drept eternal damnat macelar. Atunci macar am stiut ceea ce cautam prin vidul dorintelor mele.

Sincer, nu pot sa iti ofer un reper temporal referitor la timpul care a trecut pana am ajuns in varf. Nu stiu cate etaje are Babel, nu stiu cat imi ia sa urc unul, stiu prea putine constante ca sa iti fiu de ajutor. In orice caz, puteau sa treaca si eternitati, asa cum percepem noi, umili muritori, timpul caci totul se intampla la un cu totul alt nivel acum. Ajuns la capatul calatoriei mele am fost intampinat de o fecioara. Nu am reusit sa o fac sa zica ceva,ea se juca doar cu un cutitas. M-am indreptat asupra ei, am vrut sa o prind in brate, dar am trecut prin ea. Apoi se jucat cu lama in mine, mai precis in mintea mea, imi sectiona constiinta, estopand cunostiinte directe, acoperindu-le cu instinct si nevoi. Tot ce am invatat, tot ceea ce am trait, voi sti, voi fi si am crezut-o chiar daca nu mi-a spus nimic. Hipnotizat,mi-am scos creierul, desi nu aveam efectiv un creier.Ochii imi priveau goi in orbite in timp ce incetau sa mai fie, desi nu au fost nici pana atunci, Turnul s-a daramat in abisul amintit la inceputul povestirii, iar eu am fost aruncat cuminte in acel pantec asteptand sa ma nasc intr-o lume care cere cu disperare un demon si un alt fel de pastor.