duminică, 22 martie 2009

Spade


Prin fata zidului fandau spadasini. Un trecator s-a oprit, poate ca am fost eu. A ridicat din umeri si s-a asezat cu spatele la zid. Poate ca erai tu. Cineva a cerut o pauza. Spadasinii s-au oprit. Si-au scos batistele cu monograma, sabiile le-au infipt in teci. Stateau pe bordura. Discutau despe mine, sau despre tine. Eu sau tu cu spatele la zid. In tacere. Totul se intampla in tacere. Intocmai ca atunci cand cosmarurile vor sa evadeze din cutia craniana. Se lovesc spasmodic de peretii de os. Plang ca un copil fara parinti. Dumnezeu nu e surd. Aude tot. Tot, nu-i scapa nici un cosmar din cutia craniana. El sta de cealalta parte a zidului. Urmeaza clipe de liniste. Doar spadasinii isi sterg fruntile obosite. Oare cate cosmaruri vor reusi sa strapunga oasele craniene? Eu sau tu stam cu spatele la zid pana la sfarsit. Nu inteleg de ce spadasinii s-au oprit. Nu inteleg de ce Dumnezeu nu apare din spatele zidului cu un steag mare in maini. Nu cred ca isi doreste sa se predea. Spadasinii sunt obositi. Eu, sau tu, suntem veseli. E momentul sa radem. Isterici. Cine e acel cineva? Si de ce nu se strapung cu sabiile? Iluzia mortii. Spadasinii se ridica. Fandeaza. Cosmarurile sunt la locul lor. In cutia craniana. Eu o sa inchid ochii. Tu trebuie sa fii adormit deja. Daca intind mana te pot atinge. Inca astept acel Dumnezeu din spatele zidului fluturand steagul alb. Unde es,ti? Apoi muzica coboara din cer ca un vant ce rupe frunzele crengile copacilor din spatele zidului. Dumnezeu nu mai e in spatele zidului, doar crengi rupte de muzica. Dumnezeu s-a aruncat acum la cer. Spadasinii fandeaza in continuare. Eu am ramas cu spatele la zid. Tu esti in spatele zidului. Aduni crengile rupte. Peste cateva momente vei iesi fluturand steagul alb. Atunci totul se va sfarsi.

Tacerea nu o pot suporta decat singuraticii. Tacerea e pentru cei care privesc trecatori ascunsi in spatele ferestrelor. Un pahar s-a spart. Urmeaza o clipa de liniste. Apoi tacerea e rupta precum o bucata de carpa ponosita, in zeci de fasii. Tipete, spadasini morti pe caldaram. Vax, e o lume minunata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu