joi, 2 aprilie 2009

Eat me,drink me


Prin gaura cheii mi se-arata un univers intr-un inel ce se invarte zbuciumat pe degetele papusilor cu chip de ceara. Sunt sigura ca praful de nori s-a asternut deja pe ochii lor si am ramas doar noi deschisi. Inelul le strange si le intra-n pergament, iar noi zburam liberi tragand in piepturi aburi mov. Picaturi mari de lumina tes fin panza verde a irisilor nostri fixati pe pielea pamantului gol ce se-ndoaie sub greutatea pasilor de ceara. Copacii-creta isi depun strat dupa strat pe crengi si isi rasfira frunzele spre noi, intinzandu-ne chei de gelatina. Nu le-am vrut, am fugit, desi eram fascinati de transparenta lor grotesca si mirosul fad de vechi si cunoastere. Ni s-a facut frig si eu am cules muguri de apa si tu ai adus scoarta de luna. N-au fost de-ajuns, privirile de ceara inca ne-nghetau si pliurile pamantului incercau sa ne prinda rasuflarea, iar noi tot zburam si vedeam cum inelul se strange in jurul lor si le sugruma. Un val de cerneala a inecat totul si noi am vazut apocalipsa, cum verde si violet s-au stins in nimic si ceara s-a topit. Hartii rupte s-au imprastiat in jurul nostru si ne-au strans intr-un cerc plin, concentrat in lumini si sclipiri de intuneric. Atunci ni s-a revelat drumul drept catre buze calde si ne-am unit intr-un inel in jurul haosului.
Mainile se desfac incet, eliberand aer rece si fortand vidul. Fire de praf se agita, se raspandesc de pe pielea pergamentoasa si creeaza vartejuri, antreneaza haosul linistit. Un vant starnit de frig si nimic impinge toate particulele intr-o parte, incearca sa le condenseze si apoi sa le distruga, dar sunt prea eterogene si nu exista un liant care sa le transforme la loc in piele. Aerul izbeste palmele, dar nu le poate misca. In imobilitatea lor, domina lumea. Acum e momentul in care se scufunda in existenta, permit sentimentelor, impresiilor, glasurilor colorate si imaginilor tipatoare ale particulelor sa ia forma si sa patrunda in caus, sa le surprinda ca realitati externe intr-o realitate ascunsa lor. Mainile sunt observatori, se afunda pana la incheieturi in secretiile psihice si fiziologice, testandu-le fluiditatea si consistenta, cautand ceva si rascolind masa informa, semitransparenta. Se opresc si incep sa indeparteze particulele, agitandu-si degetele, scuturandu-se de lichid, raspandind mii de picaturi in jur , picaturi ce se indeparteaza cu viteza si se topesc in opacitate. Mainile se unesc la incheieturi si se apropie, eliminand vijelios aerul dintre ele. Degetele se intrepatrund si se indoaie rotunjit, fiecare gasindu-si locul sapat in piele. Picaturi se scurg in causul deschis si aerul rece inca desparte podul palmelor. Muschii se contracta, mainile se unesc si explulzeaza tot dintre ele, liniile calde lipidu-se la loc. Haosul interior si-a reluat linistea, departe de agitatia prafului, picaturilor si aerului.
Sangele meu se varsa pe podeaua orizontului, murdarind clarul cerului si hranind betonul crapat. Santulete pline de praf sunt umplute cu lichid si se formeaza un noroi de un rosu murdar, marturie ca a existat ceva inaintea asfaltului si strazilor. Cerul e deja suprasaturat de lumina si imi respinge sangele, coagulandu-l in ploaie si impingandu-o catre linii. Poate va fi innegrit si punctele razlete vor forma graficul unei noi functii a dementei ordonate. O voce moale scuipa cerneala spre orizont, dezgustata de componenta organica a fluidului meu. Albastrul se izbeste violent de cheaguri si le rupe crusta, redandu-le rosul lucios si amestecandu-se cu el. Violet. Bucati de cer si de beton au fost stropite cu violet si picaturi inca dau o lupta muta pentru a crea noi nuante, totul intr-o miscare ametitoare. Sangele meu inca se scurge nepasator, violetul nu il impresioneaza. Un foton se descarca pe un fir de par decolorat si naste o scanteie ce erupe pe o bara metalica. Un foc viu se inalta, mistuind metalul ruginit in picaturi sferice fierbinti. Cateva se preling pana intr-o baltoaca statuta si se descompun intr-un verde tare ce acapareaza apa. Focul ia proportii si sangele meu il adapa, ploua cu cheaguri si violet si betonul s-a facut de un verde gelatinos. Un strop de sange si un strop de foc, un strop de verde tare si un strop de violet inert, se intalnesc intr-un punct nedefinit si explodeaza in culori si lumina ce se dizolva instantaneu. Orizontul si-a reluat linia neagra.

Un comentariu:

  1. Out of my head and I don't know what I found.
    Over and over I feel it break me down.
    On the sidewalk of the city.
    Are my screams just a whisper?
    Busy people going nowhere.
    See me soak in the rain.
    No compassion, nothing matters.
    My resistence is waning
    Like a flower in the basement waiting for a
    lonely death.

    Hmm,vin,vin....

    RăspundețiȘtergere