Fara perdea

De cand ma stiu am fost fascinat de perdele. Inca de cand eram mic copil, in casa bunicii, tot timpul meu s-a consumat in jurul acestui obiect mistic, care m-a ademenit cu faldurile sale, dar si mai mult cu miscarea imperceptibila cauzata de cine stie ce vanturi, sau poate reactii in lant pornite de vreo aripa mult prea subtire de fluture. Stiam inca de pe atunci ca in spatele acestora, al perdelelor, se adapostesc mai multe mistere decat ar putea spectrul gandirii mele sa inglobeze vreodata...
Mi-a trecut prin cap ca in spatele valului, se afla fiinte jucause (de unde si miscarea perpetua a materialului), sau dimpotriva, malitioase,demonice. Ma gandeam ca aceste fantasmagorii incearca sa nu-si faca simtita prezenta, dar fiind in lumea umana, au preluat ceva din imperfectiunea acesteia, nereusind sa pastreze nemiscarea de piatra, miscandu-se uneori. Ochii mei au probabil o minte proprie, deoarece, fara ca macar sa ma gandesc la aceste lucruri, se fixau independent pe perdeaua spanzurata, ghicind doar miscarea de adineauri.
Am inteles ca intrega esenta a mea se ascunde dupa o perdea. Nu numai a mea...a tuturor. O perdea concentreaza cu o enorma densitate, intreaga noastra existenta. Nu, nu o bucata de panza atarnanda....ci o perdea. Si atunci mi-am dat seama ca si ele sunt impartite pe categorii. De fapt nu „am inteles” ci doar am banuit...
Oare dupa o perdea purpurie se ascund toate tristetile noastre? Daca am avea pentru o clipa curajul sa dam la o parte aceasta perdea, am gasi dincolo toate apusurile insangerate de vara tarzie? Am fi izbiti violent de raze pasnice de soare apus? Am vedea fantomele ce ne bantuiau alta data, rastignite acum de cate un fir de ata din perdea? Ne-am vedea copilaria trecuta, copilaria cu gust inefabil de inocenta, copilaria cu caise furate, sanii zburand pe zapada, frunzis hohotind de ras gadilat de Zefir. Ne-am vedea pe noi, noi cei apusi deja, noi cei sanatosi, aflati intr-o lume mirosind a altceva decat noxe...ne-am vedea legati la ochi de iubiri adolescentine, ne-am vedea toata nostalgia adunata-ntr-un tablou mangaiat de o pensula inmuita in violet? Dureros de violet...
O perdea alba, acopera sub puritatea ei de giulgiu, toata moartea din viata noastra. Orbitor stralucesc oase inalbite si slefuite de timp, oase ingropate de mult, oase ce nu vor mai sustine nici un corp decat, poate, corpul mamei Gheea. Campuri de cruci, marcand locul unui sicriu, al unui intuneric etern,al unui ciclu al materiei in natura, cu copaci in ale caror vine curge esenta de om mort si descompus. Nici un vant nu misca acest gen de perdele. Poate doar o adiere inghetata de cavou.
Albastrul unei perdele mascheaza ingenios o mare de bucurii imbratisate de aripi celeste. Fiecare moment cand zambeai se afla acolo. Primul zambet al lui Dumnezeu, atunci cand setea de credinta iti putea fi usor astamparata, primele zambete ale noilor colegi de la scoala, primul zambete ale unei fete exagerat de docil si linistitor...primele iesiri din letargie, cu fluxuri de adrenalina in fata primei tigari, furata din cine stie ce pachet de pe o masa, scanteierile in lumina solara ale bicicletei nou-noute asteptand sa fie incalecata, acordurile muzicii care a tacut demult. bucuria de a-ti stii existenta confirmata...Ce-mi confirma azi ca exist? O crima, poate, prin moartea cuiva, existenta fiind confirmata. Respectivul nu mai exista tocmai pentru ca tu existi.Dar, o mana manjita de sange poate pata azurul perdelei...
Gama larga de culori se combina, de multe ori, estompand granita si asa fina dintre perdele. De fapt cred ca toate reprezinta un macrosistem de sentimente, interdependente si interconectate. Sau, cum as fi zis altadata, „interconectate intre ele”. Toti cred ca o perdea ascunde ceva. De fapt, tot ce face ea e sa adaposteasca. Adaposteste sentimente si senzatii care altfel ar fi uitate. Acolo se afla identitatea noastra, dupa cateva perdele...Una singura chiar ascunde ceva...este cea translucida cu miscari care dau fiori, trezesc frici. Este fioroasa...ea adaposteste viitorul, viitor pe care nu il stim, defapt nu ne este permis sa il stim, restrictia fiind data de cine stie care zeu.
Iar prezentul? Prezentul se ascunde dupa perdeaua in care ne infasuram noi zi de zi...