Spade

Prin fata zidului fandau spadasini. Un trecator s-a oprit, poate ca am fost eu. A ridicat din umeri si s-a asezat cu spatele la zid. Poate ca erai tu. Cineva a cerut o pauza. Spadasinii s-au oprit. Si-au scos batistele cu monograma, sabiile le-au infipt in teci. Stateau pe bordura. Discutau despe mine, sau despre tine. Eu sau tu cu spatele la zid. In tacere. Totul se intampla in tacere. Intocmai ca atunci cand cosmarurile vor sa evadeze din cutia craniana. Se lovesc spasmodic de peretii de os. Plang ca un copil fara parinti. Dumnezeu nu e surd. Aude tot. Tot, nu-i scapa nici un cosmar din cutia craniana. El sta de cealalta parte a zidului. Urmeaza clipe de liniste. Doar spadasinii isi sterg fruntile obosite. Oare cate cosmaruri vor reusi sa strapunga oasele craniene? Eu sau tu stam cu spatele la zid pana la sfarsit. Nu inteleg de ce spadasinii s-au oprit. Nu inteleg de ce Dumnezeu nu apare din spatele zidului cu un steag mare in maini. Nu cred ca isi doreste sa se predea. Spadasinii sunt obositi. Eu, sau tu, suntem veseli. E momentul sa radem. Isterici. Cine e acel cineva? Si de ce nu se strapung cu sabiile? Iluzia mortii. Spadasinii se ridica. Fandeaza. Cosmarurile sunt la locul lor. In cutia craniana. Eu o sa inchid ochii. Tu trebuie sa fii adormit deja. Daca intind mana te pot atinge. Inca astept acel Dumnezeu din spatele zidului fluturand steagul alb. Unde es,ti? Apoi muzica coboara din cer ca un vant ce rupe frunzele crengile copacilor din spatele zidului. Dumnezeu nu mai e in spatele zidului, doar crengi rupte de muzica. Dumnezeu s-a aruncat acum la cer. Spadasinii fandeaza in continuare. Eu am ramas cu spatele la zid. Tu esti in spatele zidului. Aduni crengile rupte. Peste cateva momente vei iesi fluturand steagul alb. Atunci totul se va sfarsi.

Tacerea nu o pot suporta decat singuraticii. Tacerea e pentru cei care privesc trecatori ascunsi in spatele ferestrelor. Un pahar s-a spart. Urmeaza o clipa de liniste. Apoi tacerea e rupta precum o bucata de carpa ponosita, in zeci de fasii. Tipete, spadasini morti pe caldaram. Vax, e o lume minunata.

Meeemories

Asta seara am rasfoit putin impreuna cu Narci,sertarul cu amintiri,cu poze.Mi-am amintit cand le-am facut si ce faceam atunci si am promis sa nu ne mai fie rusine unu de altu indiferent.Eu sunt mai rusinos deoarece inainte sa o cunosc,eram un fel de prieten cu niste indivizi care radeau daca era de ras,nu aveau mila fata de esec sau pasi gresiti si asteptau sa vada o miscare gresita sa rada cu gura pana la urechi.In orice caz eu o sa ma tin de promisiune.
In rest...azi am dorit sa ne uitam la un film de Chantal Akerman - Je,tu,il,elle - care s-a dovedit a fi un film scurt si plictisitor cu o poveste care ar fi trebuit desfasurata putin.Nu exista actiune,punct culminant,doar o desfasurare lenesa care ar interesa numai pe adevaratii cinefili probabil.Ne-am uitat putin si la Milk,filmul lui Gus Van Sant,despre lupta pentru supravietuire a gay-lor.Acesta a avut o actiune frumusica dar unele aspecte au lasat de dorit.
Mi-a adus individul acela in sfarsit placa grafica...un Ati Radeon 9250,o placa batranica in comparatie cu ce e acum dar care reuseste sa ajunga la jumatatea asteptarilor mele.Defuncta MX 440 e inca aici...zace saraca in paradisul placilor grafice unde renderizarea apei si a vegetatiei este deschisa oricarei placi,indiferent cat de veche este...
Mi se pare mie probabil dar weekendul asta trece greu...ceea ce e bine :)...mi-as dori ca fiecare weekend sa fie asa.Azi am ras,am criticat,mi-a parut rau si am fost foarte calm ascultand unele lucruri,in mare parte tinand de unii indivizi pe care Narci Ii mai ia la vorba pe mess si in mica parte ceea ce aud pe acasa.O zi de sambata care a semanat prea tare cu o duminica...oare de ce?!
Narci si-a sters vampirefreaks-ul...mi-l sterg si eu.Si asa il tineam ca avea ea cont ;)) nu imi pasa de cine stie ce site de genu.Si cu asta sper sa se termina dinastia site-urilor tip "comm and add" ale caror scop cred ca e logic...nu numai prieteni si bla bla bla-urile care vrajesc...

Neverland

"- Ce faci aici?
- Luminez strada"

"In orasul de piatra, totul era cenusiu: copacii, casele de piatra, strazile, cerul si chiar oamenii. Ei treceau zi de zi spre caminele lor cenusii, venind de la fabricile batrine, pline de fum, cu fetele nici triste, nici vesele. In oras nu cresteau flori, nu erau pasari, doar citeva ciori croncaneau pe ramurile uscate ale pomilor morti.
Intr-o zi, pe maidan a aparut un baietel cu parul ciufulit, cu ochii mari, negri. El purta mereu un creion dupa ureche si obisnuia sa faca pe grozavul, desenind fel de fel de scheme de neinteles, cu care Ii inspaiminta pe toti. Le spunea copiilor ca el stie tot orasul pe dinafara si pentru ca impresia sa fie de-a dreptul inspaimintatoare, le mai spunea ca il cheama Piaza Rea, pentru ca, daca voia, putea aduce ghinion oricui.
Cind il vedeau, copiii fugeau speriati si Piaza Rea, incet, incet, a ramas singur. Nu ii placea, dar nu ar fi recunoscut niciodata aceasta, asa ca inventa jocuri spectaculoase, la care ceilalti priveau de departe cu admiratie, dar si cu frica. Piaza Rea ajunsese celebru printre cei mici prin tipetele sale cumplite, felul sau zgomotos de a alerga pe strazile cenusii si mai ales prin faptul ca nu asculta pe nimeni, creindu-si repede un renume."

Nu pot povesti mai departe...Piaza Rea e un personaj pe care fiecare il are increstat in tipar,care iese la iveala cu fiecare moment nepotrivit si care...poate are chef de joaca pur si simplu si iese la o gura de aer
Uneori,Piaza Rea isi dorea sa manance asa ca,dupa cum Ii spune si numele,manca din sufletele oamenilor putin cate putin.Dorind sa doarma,se culca in locurile cele mai nepotrivite,si anume in locuintele oamenilor care deja il gazduisera si inainte.In rest...bantuia sa zic asa.Nu stiu ce s-a intamplat cu el...nu l-am vazut de un timp dar simt ca inca bantuie in cautare de "victime"

Another one down

Azi a mai trecut o zi,plina de scoala tampita si plictisitoare in care noi trebuie sa le suportam fiecare porcarie,o zi in care ploaia si-a facut aparitia dupa cateva zile de soare...speram sa vina primavara dar asta e tot o sa vina intr-un fel...In rest,numar zilele pana la vacanta :)).Pana la cea de vara desigur.Nu vad rostul clasei a 11-a,total in plus si fara scop.Acum puteam fi intr-a 12-a,savurand ultimele clipe ale maleficului Liceu.Dar din pacate trebuie sa mai trecem printr-un an de iad...si da intr-adevar e iad nu gluma.Adica iadul reprezinta un loc unde ratiunea isi pierde orice speranta de viata si haosul domneste.Ei bine...here it is.Scoala,liceu,loc de munca...nu are nimeni senzatia ca toti devenim incet niste morti vii care se misca mecanic spre locul de munca unde isi petrec cel putin 6 ore intr-o plictiseala,scarba si fara bici un chef.Uneori treci peste toate cu ajutorul unei persoane apropiate (in cazul meu) sau devenind o persoana sictirita care uraste pe toti si sta izolat in propria sa cochilie pana la sfarsitul orelor,sau (cea mai oribila optiune parerea mea) sa socializezi...(mi se face scarba numai sa scriu asta).In orice caz,orele trec repede daca se intampla ca din intamplare sa fi bagat in geanta/rucsac o carte.Unii ar stramba din nas si ar zice ca e un lucru plictisitor sau o pierdere de timp...pentru unii nu.In plus,trebuie sa accepti si sa inghiti intrebari tampite de genu "ce citesti","iti place" sau si mai rau "mi-o dai si mie sa ma uit putin".In fiecare zi avem de-a face cu astfel de replici care ne zgandara serios sistemul nervos.In oricez caz,o carte mi se pare o metoda buna de rascheta timpul si de a afla informatii valoroase in loc sa conversezi cu asa zisii colegi de munca despre ultima moda la papuci,ce a mai facut Monia Zbarnaieledeanu sau ce freza noua are Georgica.Concluzia e ca...lasa-ti concluzia poporului.

In the mouth of...fascination

Ziua aceasta am fost plin de...dorinta.De cunoastere,de revedere,de simtire,de dragoste...de prea multe pentru a fi insirate.Din greseala,rasfoiam internetul in cautare de...nimic,ceea ce am gasit mi-a umplut mintea de imagini ingrozitoare si oribile,demne de cosmaruri.Ce s-ar intampla daca as zice ca acele imagini au fost create de un singur om,un maestru al imaginilor inspirate din cosmaruri.Numele lui e John Carpenter,regizor american si maestru al filmelor SF si horror.
Multi l-ar recunoaste ca fiind regizorul cunoscutelor capodopere,seria "Halloween","The Fog","Village of the damned" sau unul din preferatele mele,"In the mouth of madness"(un film care cred ca ar reprezenta un fel de cosmar al oricarui scriitor modern).
Filmele sale reflecta psihicul uman care este explorat pana la cele mai intunecate secrete,ascunse cu atata grija.El singur s-a descris ca fiind un fan al celebrilor Howard Hawks, Alfred Hitchcock, Nigel Kneale si al seriei "Zona Crepusculara".
Si-a folosit talentul pentru a creea filme ce debusoleaza si obliga la meditatie,nu doar o secventa de imagini care sa piara dupa cateva luni.Tocmai de aceea a primit premiul pentru cele mai bune efecte speciale in 1975 pentru filmul "Dark Star" si un premiu pentru coloana sonora din filmul "Vampires" din 1998.Personal il apreciez pe acest geniu al fantasticului si recunosc ca am savurat fiecare film regizat de el intr-un fel aparte,cu sute de intrebari despre fiecare personaj in parte si cu o curiozitate aproape copilareasca pentru efectele sale speciale.

Puzzled

Sunt curios...mai mult decat de obicei.Mereu am fost curios cum functioneaza mintea ei.Ce rotite o invart ? Si mai ales ce gandeste ? As renunta la multe doar pentru a stii acest lucru.De ce ? Deoarece nu foamea de cunoastere stiintifica e importanta pentru mine acum...cel putin ocupa locul 2,ci foamea de ganduri.Cea mai ravnita putere a mea este sa citesc gandurile oamenilor.As stii orice ar gandi,indiferent,si nu as sta sa descifrez singur cu mintea.
Ea a spus ca nu este interesanta.Oooo ba daaa si inca cum! O minte explorata dar care creeaza mereu e demna de explorat.Demn de a fi citita.As putea da mii de interpretari in acest moment,dar ma simt ridicol.Oare ceea ce zic acum e coerent sau e doar o abureala ridicola de-a mea.
Inclin sa cred ca e abureala dar in acelasi timp ceva din mine Imi spune ca e altceva...e o sete de a afla si nu mi-o pot astampara.Zi si zi,noapte,pranz,saptamana,luna,etc, sunt curios si incerc sa invat sa citesc omul dupa fapte si dupa comportament.Desi e greu,merge la un moment dat.Ea ma fascineaza intr-un fel in care nimeni nu ar intelege...de fapt nimeni nu intelege.Toti sunt aerieni si vad totul asa cum vor ei.La scoala ma plictisesc toti deoarece nu au pic de suflet.Sunt morti...numai ca nu o stiu.Noi 2...eu imi voi pastra ideile legate de noi deoarece le respect.Poate ca sunt un individ visator care traieste in nori fara sa fie atent la mai nimic,dar nu mai vreau lumea asta rece.M-am plictisit de oameni preocupati de scoala,servici,haine,masini,bani,adidasi,bla bla bla.Lucruri trecatoare.Singurul lucru pentru care traiesc e iubirea...da,atat.Iubirea e singurul lucru pentru care meriti sa traiesti...si bine a zis-o Octavian Paler.

Patul taiat

Imi amintesc...candva prin clasa a 9-a am aflat de cartea Patul lui Procust dintr-o intamplare penibila.Am cautat-o prin multe locuri,ajungand in final la Biblioteca Judeteana.Am luat-o in mana cu miscari nesigure,ca miscarile unui om de stiinta si noua sa descoperire.
Am terminat-o in cateva zile,cateva zile traite in carte,in speranta si dezamagire,iubire si suferinta,multumire si dezamagire.In final,am ajuns sa ma identific destul de mult cu George Ladima.
Personajele sunt pozitionate in asa fel incat cititorul sa fie uimit,izbit adanc de actiune,de atitudinea personajelor si de sentimentele umane adanci.
Destinele ce capata o turnura morbida impietresc cititorul si Ii dau impresia unei realitati paralele.
Personajul,George Ladima,pe care m-a fascinat si inca ma fascineaza,desi a avut un sfarsit tragic.Ceea ce ma impresionat la el a fost spiritul de lupta,o vointa aproape neputincioasa de a continua pana la sfarsit si de a-si construi o viata asa cum numai un scriitor ar visa.Slabiciunea lui impresioneaza.Nu stiu de ce dar ma simt atras de un astfel de personaj.Probabil datorita ideei iubirii absolute,idee foarte prezenta in operele lui C.Petrescu (Jocul Ielelor).Ideea absolutista ce il consuma pe personaj,iubirea lui mistuitoare,framantarile sale,ideile sale...toate sunt ca niste lumini colorate intr-o noapte de Craciun.Este o opera ce merita citita,recitita si rascitita,ori de cate ori se poate.